Ready to wear

Costumul Ready-to-Wear este poate cea mai populară formă de achiziţionare al unui articol vestimentar şi asta deoarece prototipul său este unul creat pentru a servi masele. Un astfel de costum, pe cât de mult este la îndemâna oricui, pe atât de mult va reprezenta o soluţie fără personalitate.

Costumul ready-to-wear nu va fi de fiecare dată şi o soluţie ieftină, deoarece marile branduri vor depune un efort financiar semnificativ să furnizeze materiale de calitate, însă acestea vor ajunge “pe mâna” unei maşinării care îţi va crea costumul de la zero. Această maşinărie nu va avea capacitatea să ţină cont de stilul ori de proporţiile unice ale fiecărui client, ci va lua reper doar măsurătorile de bază. După ce ţinuta este terminată, compania va face modificările necesare ca produsul să fie gata cât mai repede cu putinţă, timpul fiind atuul cheie.

Daca la început costumul va arăta bine, mulţumitor, în timp, calitatea materialului va fi evidentă, se va crampona şi deteriora cu rapiditate, iar investiţia se poate transforma într-un eşec.

wb_694
Sos Bucium, nr. 24, Iasi